asociația de cititori


…s-a dovedit că nu suntem chiar aşa mari iubitori de carte cum credeam şi mă lăudam eu. proiectul meu de mare valoare intelectuală, lansat cu surle şi trâmbiţe în mediul virtual şi intitulat şmechereşte “asociaţia de cititori nr.1″, s-a născut mort. mă rog, aproape mort deoarece a rezistat cam o lună, ţinut în viaţă forţat.

dacă prima carte (12 scaune) măcar s-a încercat a se citi, de cea de-a doua (clar de femeie) nu pare să se fi atins nimeni, în afara mea. asta pentru că eu am propus-o, nu de alta. ca urmare, încercările mele de a ne aduna la o a treia şedinţă a clubului nu au avut sorţi de izbândă. plictisită de demersul meu şi sătulă să tot trag aiurea de oameni, din acest moment declar oficial închis acest minunat şi inutil club de lectură.

celor care doresc însă referinţe despre “clar de femeie” le pot spune că e o poveste oarecum ciudată şi contorsionată, pe care o poţi trăi doar în societatea asta postmodernă bolnavă. nu e un roman, e mai degrabă un crochiu despre nefericire şi, dacă îl citeşti într-unul din momentele nefaste ale vieţii tale, te poţi regăsi cu uşurinţă în el.

altfel, ideea de a crede că dacă eşti nefericit/ă poţi deveni fericit/ă alături de un/o alt/ă nefericit/ă ca tine, nu te va prinde deloc şi ţi se va părea cel puţin stupidă. ce mi-a plăcut mie e că, de data asta, personajul masculin e mai motivat decât cel feminin. bărbatul e cel care încearcă să convingă femeia că trebuie să crezi în iubire ca să ai un rost pe lumea asta. femeia lui romain gary e pe cât de matură şi rafinată, pe atât de cinică şi convinsă că a avut partea ei fericire până acum şi mai mult de atât nu mai are ce primi. şi probabil are dreptate. :))

cam atât cu clubul. între timp am văzut o mulţime de filme (unul dintre ele, “in bruges“, m-a făcut chiar să cred că tânărul colin farrell ar avea şanse să devină un actor bun. filmul, de altfel, e fooooarte ok. o să vă placă), am ascultat muzici şi am mai răsfoit neşte cărţi. iar azi am luat de bună recomandarea lui tolontan şi m-am dus şi mi-am cumpărat “al dumneavoastră sincer, şurik”, chit că nu-mi plac ruşii. da’ poate că de data asta…

…în sfârșit, celebra asociaţie de cititori nr. 1 s-a adunat ieri de pe drumuri şi a ţinut prima şedinţă de carte. locul faptei s-a dovedit a fi crâşma insomnia şi nu vastele apartamente regale ale tânărului grindean, aşa cum hotărâsem anterior. şi asta pentru că suntem nişte cititori neserioşi şi delăsători care numai vorbim şi nu facem nimic din ce vorbim.

dar, ca să fiu cinstită, locul s-a dovedit suficient de bun cât să râdem ca proştii, să bem nişte beri şi să vorbim puţin despre “douasprezece scaune” şi mult despre alte cele. probabil că am fi putut vorbim mai mult despre cartea cu pricina dacă am fi citit-o. dar s-a dovedit că din cele OPT persoane prezente, doar UNA singură, în speţă grindean, citise “minunatul” roman. de două ori, chiar. şi a mai şi râs, cică.

noi restu’, nu. o parte dintre noi (eu, lavi, cora, iza și dan) au început-o, dar n-au reușit să o termine. asta pentru că nu am găsit-o deloc amuzantă. nu ne-a plăcut defel. de ce e oare atât de celebră? pe mine, una, m-a plictisit de moarte; pe cora a chiar enervat-o; lavinia s-a tot întrebat ”unde se râde în cartea asta?”; iza a găsit-o lipsită de emoție, deși a zis că a zâmbit pe alocuri; iar lui dan i s-a părut ”ca un film prost”.

hossu, în schimb, nu s-a atins deloc de ea, ocupat fiind cu campionatul de fotbal. va recupera la următoarea, a promis. grindean, singurul intelectual de la masă, a început să ne explice de ce l-a încântat atât de mult romanul: ”personajele sunt descrise foarte fain, umorul este absurd și genial, cadrele sunt construite foarte bine, acțiunea este prezentată în capitole scurte etc etc”, dar nu ne-a convins că e o carte bună.

ba chiar ne-a și citit un pasaj, singurul care ne-a plăcut, de fapt, tuturor celor care am deschis cartea. e vorba de partea în care bezenciuk explică modurile în care se anunță moartea diferitelor persoane, în funcție de sex, înălțime, greutate, condiție socială etc. a fost funny să-l auzim citind. mai funny chiar decât pasajul în sine.

după asta ne-am întrebat care o fi fost modul în care cei doi au scris cartea și am ajuns la concluzia că ilf era orb și când îi venea rândul la scris, îi dicta lui petrov care scria ce vroia el, de fapt. elevat grup suntem, nu-i așa? :D

din păcate, din motive de job, de la întâlnire a lipsit călinuț, care fusese cel mai harnic dintre noi și care citise atât ”douăsprezece scaune”, cât și ”vițelul de aur”. poate dacă era pe acolo, discuția devenea ceva mai înaltă și concluziile ceva mai serioase.

în formația mai sus amintită, singura concluzie serioasă care s-a tras a fost următoarea: dacă prin tragere la sorți iese la citit cartea propusă de o femeie, aceasta trebuie să vină la următoarea ședință cu un bărbat necunoscut de restul asociației. dacă iese cartea propusă de un bărbat, el trebuie să vină, din fericire pentru noi, femeile, tot cu un bărbat-surpriză. :)))

ideea ne-a venit tot de la grindean care s-a prezentat la întâlnire cu gabi, fosta/actuala (?!?) iubită a lui. nu știm exact cum stau lucrurile aici, dar oricum fata ne place la toți, așa că va rămâne în club. dar data viitoare grindean nu mai are voie să vină cu o femeie. ghinion, viața-i nedreaptă! :)

ce s-a mai stabilit? ca următoarea ședință, mai exact în 10 iunie (prima marţi de după tiff), să o facem totuși la cineva acasă, adică la grindean (dacă tot ne-a pus să citim o carte la care nu am râs :)) ), iar a patra ședință la hossu la cabană. de citit va trebui să citim ”clar de femeie” de romain gary. cum e propunerea mea, va trebui să mă prezint cu un necunoscut la întâlnire. nu sună rău :))))

ce cărți s-au mai propus? ”bonjour tristesse” (iza), ”rusia lui putin” (cora), ”animal pe moarte” (dan), ”convorbiri cu octavian paler” (hossu), ”vă place brahms?” (lavi). grindean nu a mai avut voie să propună tura asta din cauza rateului înregistrat anterior. :))))

cam asta a fost. sunt curioasă cum va fi data viitoare.

…astăzi am cumpărat cartea vieții și mă apuc de citit. e vorba de ”douăsprezece scaune” a lui ilf și petrov și va fi prima disecată în faimosul nostru club de lectură. e drept că am mai citit-o pe când purtam uniformă de școală, da’ nu mai știu de unde o aveam. oricum, nu prea îmi place să rasfoiesc cărți cu paginile poroase cum se editau pe vremea aia, așa că numa’ bine am luat una nouă.

dar să explic cum s-a ajuns la ilf și petrov. păi, se face că ne-am adunat noi miercurea trecută, aproape de-a fi a păr, în insomnia. prin noi înțeleg (în ordinea de pe tricou) moi, iza, cora, călin, lavi, grindean și hossu. codruța și dan au fost prezenți doar telefonic din motive bine întemeiate, adică răceală și job.

și cum ne-am adunat, cum am început să vorbim despre cărți și ce minunat va fi că vom citi. excepție a făcut grindean, evident, care a zis că el a crezut că am pus la cale clubul ăsta ca să avem pretext să ne futem. și că nu suntem normali dacă chiar citim. și că, în cazul ăsta, el își va face clubul lui cu, citez, ”fetele de la Litere”. :D

l-am potolit foarte repede spunându-i să stea liniștit că vom face tot posibilul să-i fie bine și să împace utilul cu plăcutul. chiar și călinuț s-a arătat dispus să-i facă pe plac, așa încât odată rezolvat acest aspect esențial în evoluția ulterioară a clubului, am purces la nominalizări.

s-au propus următoarele cărți:

grindean: eu et al. (alex tocilescu), păsărici (juan manuel de prada) și douăsprezece scaune (ilf și petrov)

lavinia: ridicole iubiri (milan kundera), frații karamazov (dostoievski), dragoste în vremea holerei (marquez), casa spiritelor (isabel allende), luni de fiere (pascal brukner) și particulele elementare (houellebecq)

călin: istoria universală a infamiei (borges), oblomov (ivan goncharov), portretul artistului în tinerețe (james joyce), colonia penetenciară și metamorfoză (kafka)

iza: madame bovary (gustave flaubert), străinul (camus), bonjour tristesse (francoise sagan), flori pentru algernon (daniel keyes), onoarea pierdută a katherinei blum (heinrich boll)

cora: rusia lui putin. toamna oligarhilor (jack andrew), versetele satanice (salman rushdie)

io: pământul de sub tălpile ei (rushdie), legendele din terramare (ursula k. le guin), potopul (sienkiewicz), încă o zi (mitch albom), cititorul din peșteră (rui zink), clar de femeie (romain gary)

absenții au transmis telefonic numai câte o carte (versetele satanice - codruța, lupul de stepă - dan), iar hossu a ajuns la întâlnire fără să apuce să nominalizeze și după ce s-a stabilit deja cartea ce urma să fie citită.

pentru a alege cartea am recurs la tragerea la sorți. am făcut bilețe pe care le-am amestecat în casca de scuterist a lui grindean și l-am pus pe scripi, ce trecea întâmplător pe acolo, să tragă unul. cum și ăsta e un obsedat sexual la fel ca și grindean, nu a tras biletul până nu i-am spus că îl vom lăsa să ne pozeze pe noi, femeile clubului, dezbrăcate și cu cărțile acoperindu-ne discret sânii. evident că ne-a crezut și a mai și spus că va citi și el cartea ca să nu vină incult la club.

au urmat chestiile administrative, respectiv data, ora și locul viitoarei acțiuni. s-a stabilit ziua de 16 aprilie, ora 19.30, la grindean acasă, dacă tot a ieșit cartea propusă de el. am mai decis ca, la capătul unui an de citit, să alegem cartea care ne-a plăcut cel mai mult și să facem o excursie în locurile cu pricina - locul acțiunii sau în care s-a născut scriitorul. mai discutăm acest aspect.

și, nu în ultimul rând, am ales numele clubului. s-au luat în considerare mai multe variante - clubul progresul, clubul sârguința, cooperativa litera, dar am decis în unanimitate să ne numim ”asociația de cititori nr. 1”. să fie într-un ceas bun! :)))

ps: acum îmi dau seama că titlurile pe care le-am propus fiecare în parte, ne descriu foarte bine. vă las să vă închipuiți singuri cum suntem. :D

…azi-dimineaţă m-am trezit cu gândul de-a pune pe picioare un club de lectură. am în plan să adun la un loc vreo cinci sau șase prieteni care să citească aceeași carte după care, într-un cadru organizat, să o dezbată și să o întoarcă pe toate fețele. de fapt, cred că știți ce înseamnă un club de lectură. poate că sună fițos și inutil sau ca și cum nu aș avea nimic altceva bun de făcut (cum ar fi să cresc copii), dar mie mi se pare o idee foarte ok.

să discuți despre o carte cu alți oameni este un privilegiu și o ocazie extraordinară de a te amuza, de a învăța lucruri noi, de a vedea pentru prima oară și un alt mod de înțelegere a cărții respective, de a face conexiuni sau a dezvolta discuții contradictorii și separate pornind de la o singură frază, de exemplu. evident că am mai discutat despre cărți și până acum, dar oarecum tangent față de alte lucruri. nu s-a disecat o carte până în cele mai mici amănunte pentru că, de regulă, nu toți cei prezenți citiseră cartea respectivă. iar cum discuțiile apăreau la un pahar de vin sau la un ceai, mai repede sau mai târziu se disipau în alte direcții.

or cred că fiecare carte merită să aibă un timp dedicat numai ei. măcar din respect pentru scriitorul respectiv, dacă nu de altceva. apoi, cred că e vremea să facem și altfel de lucruri, să nu ne mai ancorăm doar în eternul întâlnit la bere sau în mersul la shopping. nu strică un pic de disciplină a spiritului, iar un club de lectură e numai bun.

ideea e să se citească o carte pe lună. întâlnirile vor avea loc acasă la fiecare membru al clubului în parte și, în acest fel, mai reluăm obicieiurile de demult. am observat că lumea nu mai merge în vizită la fel ca înainte, ceea ce nu e prea fain (mie îmi place să merg în vizită, chiar și neanunțată). plus că întâlnirile pot fi personalizate în funcție de cartea citită. spre exemplu, poți pregăti specialități de ciocolată dacă discuți despre ”charlie și fabrica de ciocolată”, tapas și sangria când povestești despre ”don quijote” sau grog dacă ajungi să citești ”moby dick”.

am în minte o primă listă de prietene pentru club (cora, iza, lavi), mai trebuie să găsim doi tipi. unul ar fi călinuț, prietenul laviniei. nu merge un club de lectură format doar din femei pentru că avem nevoie și de un mod masculin de abordare și înțelegere a ideilor citite. plus că ei ne vor menține cu picioarele pe pământ. altfel riscăm să ne adâncim în bârfe de muieri și să pierdem scopul de la care am pornit. apoi va trebui să stabilim o listă cu cărți de citit. pentru primele 6 luni. și poate chiar și un nume al clubului. va fi foarte amuzant. de-abia aștept. :))))

[Update]: între timp s-au întâmplat lucruri. clubul e aproape format. are 7 membri siguri (eu, cora, lavi, iza, cru, grindean şi călinuţ) şi doi în stand by (S. şi jinxx). pushu ne-a propus şi un nume - StarBooks Club. mai aşteptăm variante. ne vom întâlni, în principiu, miercuri sau duminică (nu se ştie încă ora) pt stabilit lista de cărţi, precum şi locul şi data viitoarei întâlniri. am hotărât să fac şi o pagină specială pe blog pt club unde voi trece cartea care urmează a fi citită, discuţiile de la întâlniri şi unde cei care doresc pot comenta şi ei subiectul. asta e o pagină dedicată anei care e la distanţă şi nu poate lua parte la evenimente. :)