”hai să ne căsătorim”. trimise fericită sms-ul și începu să aștepte. era 10.16. întotdeauna fusese impulsivă și făcuse cum o tăia capul, dar de data asta se gândise serios înainte de a apăsa pe ”expediați”. era singura posibilitate de a rezolva bine situația. dacă el spunea ”nu”, era limpede și nu avea rost să stea și să mai întoarcă lucrurile pe toate fețele. trebuia să tragă linie și să meargă mai departe singură.

dacă spunea ”da”, viața devenea frumoasă. lucrurile se schimbau de la sine. răspunsul lui afirmativ era semnul pe care îl aștepta ca să aibă încredere și să redevină ”ea”, relaxată și veselă. abia cu această dovadă de siguranță îi puteau ei dispărea toate frustrările și scenariile conspiraționiste ce i se învârteau mult prea des în minte. avea nevoie de un răspuns afirmativ ca de aer.

se uită din nou la ceas. 10.24. trecuseră aproape 10 minute și niciun răspuns. ”probabil doarme. sau l-a pus pe silențios și nu îl aude”, îi trecu prin minte. începu să butoneze telecomanda televizorului în speranța că va găsi o emisiune care o va captiva într-atât încât să nu se mai gândească la răspuns. vroia să fie surprinsă de bipăitul telefonului când va fi să fie.

fără succes. era ziua aia în care la televizor nu era nimic interesant. iar telefonul nu bipăia. 10.36. ”poate nu a dormit singur”, o săgetă scurt și dureros. de fapt, nici nu știa cu exactitate unde era, dacă a dormit acasă sau nu, dacă a dormit singur sau nu… știa doar că la începutul săptămânii plecase din oraș, dar nu știa dacă a revenit. nu o anunțase pentru că se certaseră înainte de plecarea lui. era una dintre acele certuri ”definitive” care niciodată nu erau, totuși, definitive. poate de data asta a fost cearta finală, iar ea nu și-a dat seama.

10.44. ”nu o să răspundă nimic”, se gândi. ”va spune că e iar unul dintre impulsurile mele nejustificate și nu se va obosi să îl ia în serios”. gândul ăsta o întristă mai mult decât posibilitatea ca el să fie cu cineva. era mult mai romantică decât vroia să creadă și tânjea după un răspuns rapid și afirmativ la sms-ul trimis în urmă cu 28 de minute.

își găsi de lucru prin cameră. deschise geamurile, începu să-și facă patul, dădu drumul la radio… degeaba. mintea îi era fixată acolo. ”hai, spune ceva. răspunde odată! ce naiba ți-e așa de greu?”. nimic. telefonul stătea nemișcat pe pat, unde îl azvârlise după ce se uitase a 100-a oară la el.

se mai uită o dată la ceas. 11.14. trecuse aproape o oră. era din ce în ce mai limpede că nu avea rost să mai aștepte un răspuns pozitiv. indiferent de ce urma de acum încolo, indiferent de sms-urile care ar mai fi venit, momentul acela care i-ar fi putut schimba viața trecuse. se consumase și se definise singur.

stomacul i se strânsese pumn și un val de căldură și greață o cuprinse. îi era familiară starea asta ciudată. era modul ei de a reacționa atunci când trebuia să ia o decizie definitivă și dureroasă. începu să conștientizeze că totul se terminase. se mai uită o dată la ceas - 11.18, după care luă telefonul și deschise mesageria.

articole expediate: hai să ne căsătorim - destinatar: gruia - expediat: 10:16:38 am 11/05/2008 - opțiuni: ștergeți mesajul? da. apăsă butonul, după care puse telefonul pe masă și ieși din cameră. trăise cea mai reală dimineață din toată viața ei.

(…)

era trecut de miezul nopții când telefonul bipăi…