…zilele astea voi fi catsitter. asta e varianta pet pentru babysitter. adică nu voi avea grijă de un copil, ci de o pisică. mai exact, un motan roşcat, imens şi simpatic pe care îl cheamă pirli. numele îi vine de la andrea pirlo (tipu’ ăla cu părul lung ce joacă la ac milan), şi şi l-a primit pentru simplu fapt că a fost găsit într-o seară în care era ceva meci al lui milan, meci în care pirlo “a făcut figură frumoasă”. :)

“părinţii” lui pirli (că altfel nu le pot spune) sunt neşte prieteni de-ai mei, oameni normali de altfel, dar care au suferit schimbări importante odată cu găsirea sus-numitului motan. mai ales partea masculină a cuplului care, până la evenimentul în cauză, nu suferea pisicile. ei bine, pirli i-a făcut vrăji şi a reuşit să ajungă pe primul loc în ierarhia sentimentală a tânărului domn.

aşa se face că, ori de câte ori e plecat pe undeva, primele întrebări pe care le pune la telefon iubitei lui sunt despre pirli. “ce face pirli? l-ai plimbat? este vesel?”. pentru că trebuie spus că pirli fiind un motan crescut doar în apartament, trebuie plimbat zilnic prin curte. şi nu oricum, ci în lesă, pentru că pirli nu este obişnuit cu imensitatea oraşului, maşini, zgomot, circulaţie şi există pericolul să se piardă sau să sufere vreun accident. ceea ce nu e deloc de dorit.

partea care pe mine mă amuză cel mai tare este însă cea cu “este vesel”. nu că ne-am putea da seama foarte simplu dacă pirli este vesel sau nu, dar se pare că dacă sare de colo-colo şi se joacă cu tot felul de ciucuri, pirli este vesel. altfel, atitudinea lui pirli nu trădează nicio stare de spirit mai specială decât a oricărei alte pisici, aşa că e greu de definit în ce stare e într-un moment sau altul al existenţei sale. :D

dar poate că voi reuşi să-l descifrez mai bine pe pirli zilele acestea, dat fiind că prietenii mei au plecat o săptămână în vacanţă, iar eu îi voi asigura motanului compania atât de necesară menţinerii unui tonus adecvat. evident că am primit instrucţiuni precise despre cum trebuie să mă port cu el, când, unde, cât şi cum să-l plimb, care îi sunt prietenii şi ce anume să fac în caz de, doamne fereşte, boală.

nici nu se pune problema că nu voi fi sunată zilnic de “tatăl” lui pirli care va trebui pus la curent cu evenimentele animalului. iniţial, mă gândisem ca la al doilea sau al treilea telefon să îi spun că pirli şi-a rupt piciorul şi i s-a pus tijă. dar m-am răzgândit după ce am văzut cu câtă seriozitate tratează problema amicul meu. nu e de joacă cu astfel de sentimente. voi fi o femeie responsabilă, demnă de sarcina care mi-a fost încredinţată. garantez 100% pe asta. ;)

altfel, am o viaţă frumoasă, nu-i aşa? :)))