…astăzi e ziua aia în care mă simt ratată. pe toate planurile. “adică te simţi bărbat”, mi-a replicat un amic. nici măcar n-am zâmbit, atât de ratată mă simt. e ca şi cum am pierdut peste 30 de ani de-a lela pe pământul ăsta.

dacă bate doamna cu coasa azi la uşă şi mă pune să trag linie înainte de a mă lua cu ea, rezultatul va fi un zero absolut. n-am făcut nimic, da’ nimic remarcabil. nici măcar nu ştiu dacă am plantat vreun pom vreodată (probabil că nu, dacă nu-mi amintesc), darămite altceva. să le luăm în ordine alfabetică.

carieră - n-am. am job, de bună samă, da’ nu carieră. nu m-am prea înghesuit la aşa ceva. după cum spuneam mai demult, m-am eschivat de la a pleca la bucureşti unde existau oareşce şanse de evoluţie, iar pe plan local nu am făcut cine ştie ce mare brânză.

casă - n-am. voi avea doar când vor muri ai mei, ceea ce nu vreau să se întâmple prea curând, aşa că n-am. locuiesc în continuare cu ei şi nu m-am agitat să iau credite de la bănci pentru a-mi face mansarda deoarece mi-am tot adus aminte de vorba lui bunico-meu care spunea că “în avocaţi şi în bănci să nu te încrezi niciodată”. ca urmare, nu m-am “încrezut”.

copii - n-am. nu s-a întâmplat să fie şi nici nu m-am agitat prea tare să fie. am eu un pitic cu starea de graviditate, nu mi-e pe plac, iar de înfiat copii nu am înfiat pentru că nu mă simt chiar atât de responsabilă încât să pot să-i cresc.

iubit - n-am. sunt o maestră în a-mi rata relaţiile şi, de fapt, am şi uitat cum e să ai una. iar dacă mi s-ar ivi ocazia acum, cu siguranţă mi-aş da cu stângu-n dreptu’ şi aş ieşi tot în pierdere. bună atitudine, nu? de-asta îmi ies lucrurile atât de bine, de altfel, că mai tot timpu’ gândesc pozitiv.

lista se încheie aici pentru că nu ai ce altceva să iei în calcul atunci când tragi linie. mă rog, prietenii îi mai poţi adăuga pe listă (asta e cam tot ce am, de altfel), dar maxim cât pot trage ei la cântar? cu atât mai mult cu cât, până nu treci printr-o situaţie limită care să-i cearnă, nu poţi ştii exact care ţi-s, de fapt, prietenii adevăraţi. or de astfel de situaţii limită n-am avut parte, să bat în lemn. sau să nu bat în lemn? :)

noah, bun. avem o situaţie, cum o rezolvăm? păi, în primul rând scriem un post pe blog, ca metodă terapeutică. un fel de lamentare, confruntare şi acceptare a realităţii. ceea ce tocmai am făcut. apoi suni o prietenă cu care să ieşi pe o terasă şi să bei o bere sau ce-o fi, în speranţa că ziua de azi trece cât mai repede şi că mâine de trezeşti cu soarele în ochi şi te vei simţi ceva mai mult decât o ratată.

sau mai poţi să îţi pui următoarele întrebări la care trebuie să răspunzi cât se poate de sincer:

îţi pare rău că nu ai carieră? - nu ştiu. uneori da, de cele mai multe ori nu.

regreţi că nu ai casa ta? - un picuţ, dar e tare comod aşa cum e acum.

îţi doreşti copii? - nu neapărat. depinde cu cine i-aş face.

ai chef de iubit? - uneori da. alteori nu.


şi, uite-aşa, ai rezolvat şi problema ratării. de ce să te simţi o ratată când, practic, totul e exact aşa cum îţi doreşti? :))))))