…pe linie paternă sunt blagoslovită cu gena războiului. nu am încotro, cum ar veni, dat fiind că în familia lui taică-meu, de generații întregi, bărbații au luat calea militară. de aici ni se trage, de altfel, și porecla neamului - ”de-a cadetului” (pentru cei care nu știu, cadet era denumirea dată, pe vremuri, unui elev al școlii militare).

tradiția asta cazonă am întrerupt-o însă eu, născându-mă fată. cum sunt singurul copil care putea duce numele cadetului mai departe (verii din partea surorilor lui taică-meu nu au privilegiul ăsta) ar fi fost frumos dacă m-aș fi născut băiat. ghinion. n-a fost să fie. iar asta l-a supărat în așa hal pe taică-meu încât tot ce a putut să spună când a auzit vestea a fost: ”îmi bag picioarele în ea fată!”. după care timp de trei zile nu l-a mai văzut nimeni. :)))

dar așchia nu sare, totuși, departe de trunchi. cu toate că nu am avut niciun moment intenția să urmez o carieră militară, am moștenit în întregime partea ”războinică” a familiei. asta nu înseamnă că sar la bătaie, evident. la mine gena asta se manifestă altfel. mai ”intelectualizat”, ca să zic așa. :D spre exemplu, îmi plac controversele verbale pe diferite teme și caut să le provoc când văd că o discuție nu are sare și piper. uneori ajung să susțin un punct de vedere în care nu cred în totalitate doar de dragu’ de a-i vedea pe oameni cum schimbă cu patimă idei și cuvinte în momentul în care îi întărât.

și deși nu susțin obligația de a face armata și nu m-aș căsători veci cu un militar de carieră, sunt atrasă de tot ce înseamnă istorie militară, filme, cărți, documentare cu și despre război, generali, mari bătălii și altele de felul ăsta. ca să nu mai spun că îmi plac foarte tare imnurile naționale. îmi dau lacrimile și dacă aud, spre exemplu, ”God save the queen” sau ”la marseillaise” la jocurile olimpice. (nu știu de ce nu sunt așa de impresionată la imnul nostru, totuși. nu-i prea fain, ce-i drept, nu?). dar, de departe, preferatele mele sunt ordinele militare. și aici nu mă refer la decorațiile militare, ci la trupele de elită de tot felul.

cărțile despre cavalerii teutoni, ioaniți și templieri, spre exemplu, au făcut deliciul copilăriei mele și continuă să mă farmece și astăzi. templierii mai ales, care erau un fel de trupe delta force ale evului mediu. și cum să nu mă fascineze când blestemul marelui lor maestru, jacques de molay, a schimbat istoria franței și a transformat pentru totdeauna în superstiție o simplă zi de vineri, 13 octombrie? sau cum să nu-i admir când ei sunt cei care au inventat cardul de debit? cu tot cu cod pin. :))) niște simpatici acești domni. de dragul lor mai că aș accepta să trăiesc în pestilențialul ev mediu. ca domniță, evident. :)))