…mă întreb dacă mi-ar plăcea să trăiesc la nesfârşit. ideea asta mi-a venit aseară, în timp ce mă uitam la stardust. o foarte minunată poveste pentru adulţi care mi-a picat numa’ bine după celelalte două filme la care am plâns - atonement şi bury my heart at wounded knee. (recunosc, la al doilea am plâns mai mult decât la primul şi m-am enervat înc-odată în plus pe statul american).

aşa, la prima vedere, să trăieşti veşnic sună nemaipomenit. nu te îmbolnăveşti niciodată şi dacă o faci, te vindeci repede; nu îţi baţi capul cu viaţa de apoi şi nu te îngrijorezi că ajungi în iad; ai timp să experimentezi o mulţime de chestii, noi şi vechi; reuşeşti să vezi cum evoluează lumea şi care chestii au fost bine făcute şi care nu… ai timp pentru toate, cum ar veni.

nu ştiu dacă în caz de apocalipsă mai trăieşti şi nici dacă va fi apocalipsă, de fapt, însă ai posibilitatea să testezi şi asta. plus că vei vedea dacă există sau nu extratereştrii şi dacă există sau nu D-zeu. că, la un moment dat, mă gândesc că va trebui să apară şi El, măcar aşa, în control.

dar (şi aici ar trebui să scriu DAR)… ce te faci dacă eşti singura nemuritoare? înainte de a analiza totuşi asta trebuie văzut în ce stadiu rămâi nemuritoare. adică rămâi forever young sau totuşi îmbătrâneşti încet-încet şi pe la 700 şi ceva de ani ajungi să ai riduri şi să arăţi naşpa? eu zic să te “păstrezi” nemuritoare pe la 30-40 de ani. e cea mai bună vârstă.

deci, pe la 35 de ani ajungi nemuritoare. nu ştiu cum, dar ajungi. şi îţi începi odiseea. după o vreme îţi mor prietenele şi nu mai ai cu cine merge la bere, pe terasă, şi vorbi de vremurile în care eraţi tinere. nu mai ai cui spune “îţi aduci aminte când…” şi nu mai ai cu cine râde de chestii din trecut, iar asta e ca şi cum ar dispărea o parte din tine. mai trece un pic şi îţi pierzi şi partenerul de viaţă. bineînţeles, după ce s-a simţit ca dracu’ lângă tine pentru că tu arătai neschimbată, iar el îmbătrânea de la o zi la alta.

dacă ajungi să ai copii, îţi mor şi copiii. şi şi nepoţii şi şi strănepoţii. evident că toţi vor avea aşa, un iz de invidie, în ce te priveşte şi nu te vei simţi “acasă” lângă ei. vei porni prin lume, deşi la capitolul bani nu m-am hotărât deocamdată cum te descurci. sper că nu va trebui să munceşti toată viaţa că atunci e chiar cumplit să fii nemuritor. dar să spunem că nu vei munci şi vei avea suficienţi bani cât să colinzi lumea.

o vreme va fi cool. te vei putea îndrăgosti de tot felul de personaje de vârsta ta (mă rog, de vârsta pe care o arăţi) şi vei testa tot felul de senzaţii. dar, cu timpul, te vei plictisi să fii singura care ştie o mulţime de chestii şi care are o vastă experienţă de viaţă. nu vei găsi pe nimeni care să te uimescă cu nimic şi vei ajunge să te plictiseşti cumplit lângă oameni. asta în cazul în care se va mai găsi cineva care să-şi dorească să stea lângă tine ştiind că el îmbătrâneşte şi tu nu.

mai exact, în câteva sute de ani vei ajunge singură şi plictisită. cam ca mine acum. de fapt, eu sunt numai singură, nu şi plictisită. adecă, doar pe jumătate nemuritoare. bine de ştiut. :)))

off-topic: am deschis o nouă categorie - de ascultat - pt că mi-a plăcut foarte mult o tipă, tamara obrovac, pe care am descoperit-o la monica şi am decis că merită ascultată cât mai des. plus că mai tot timpul scriu pe muzica elizei, aşa că îi eram şi ei datoare. foarte mulţumesc, doamnelor! ;)