…când vine vorba de romantism, sunt cea mai seacă femeie în viaţă pe care o cunosc. nu am nici cea mai mică urmă de aşa ceva în mine. lirism, sentimentalism, poezie – sunt cuvinte care nu mi-au spus niciodată nimic, dar absolut nimic. nu mă impresionează buchetele imense de flori primite seara pe fereastră, căciulile pline cu ghiocei trândite în poala-mi sau cântecele inventate special pentru mine.

nu simt nevoia să alerg de mână cu cineva prin ploaie, să admir milioanele de stele într-o noapte caldă de vară sau să privesc lung marea la apus, răsărit şi ce-o mai fi. nu-mi parfumez hârtia pe care scriu epistole de dragoste pentru că, de fapt, nu scriu şi nu am scris vreodată aşa ceva, nu păstrez jucăriile pe care le-am primit de-a lungul timpului şi nici nu presez în pagini de cărţi trandafirii primiţi de la unul sau altul.

sunt seacă. atât de seacă încât, acum o săptămână, când am primit un sms neaşteptat cu textul “mi-e dor de tine”, singurul lucru pe care l-am putut spune a fost: “oare de ce?”. acelaşi mesaj primit din nou astăzi l-am întâmpinat cu un răspuns la fel de “sensibil”: “ce-i cu tine? eşti băut?”. şi – culmea! – tipul ăsta care insistă cu dorul chiar îmi place. doar că lucrurile ăstea care au o doză oarecare de romantism nu mi-s la îndemână. ce-oi şti face? :) ))