…am vazut, in sfarsit, la tiff, un film romanesc care nu are nimic in comun cu ce se intampla in cinematografia romaneasca in ultimii 17 ani. nu e gri, nu e minimalist, nu e despre comunism, nu e de “dupa blocuri”, nu e despre mizerie, nu e cu politisti si nici cu americani. e cu totul si cu totul altfel. colorat, vesel, plin de viata, amuzant, spumos, mare. o superproductie ce se revendica de la vechile filme hollywoodiene in care sutele de figuranti erau oameni in carne si oase, si nu “desenati” pe calculator. o pelicula la care razi mai mult decat ai ras la toate filmele romanesti din ultimii 5 ani. un film facut din pura placerea de a face filme, iar asta se simte in fiecare cadru. vorbesc de “restul e tacere” al lui nae caranfil.

de ce mi-a placut? pentru ca imi era dor de o poveste-poveste, pentru ca vroiam sa vad ca stim sa facem si altfel de filme si m-am convins ca stim (sau, cel putin, caranfil stie), pentru ca tanjeam dupa un film viu, plin de culoare, si la care sa nu trebuiasca sa stau sa ma intreb “oare ce-a vrut sa spuna regizorul?”, pentru ca m-am simtit bine urmarind un film “de pe vremuri”, pentru ca vizante si niculescu sunt la fel de amuzanti in “real life” ca si pe ecran, pentru ca m-a impresionat nae caranfil care, de emotie, isi rodea unghiile, la propriu, in holul de la republica inainte de premiera, pentru ca dan nanoveanu (editorul filmului) povesteste ca nimeni altul si se vede ca iubeste filmul asta cu tot sufletul, pentru ca “restul e tacere” e pur si simplu altceva.

evident, a fost desfiintat de mare parte dintre ai nostri critici. de ce nu l-au placut? greu de zis. poate pentru ca, vorba lui caranfil, “se autosugestioneaza” sa le placa doar filmele minimaliste si premiate. sau poate pentru ca au uitat cum e sa savurezi un film de epoca. sau poate pentru ca s-au uitat cu ochi prea seriosi la gesturile ample, venite de la inceputurile cinematografiei, ale actorilor lui caranfil. sau poate pentru ca, la prima vedere, e un film care sa adreseaza maselor si nu elitei, si atunci “nu da bine” sa recunosti ca ti-a placut. sau poate ca e chiar prost si nu ma pricep eu la filme. habar nu am si nici nu-mi prea pasa de ce spun criticii. mi-e suficient sa stiu ca e un film pe care l-as mai vedea oriunde si oricand.