…blogosfera pare sa aiba nevoie de un lider. altfel nu-mi explic de ce, unde ma intorc, dau de-un top al blogurilor. toata lumea face topuri, toti isi dau cu parerea care e “cel mai bun blog” al lunii, al anului, la veacului, al lumii. toti vor sa afle care e “nr. 1″ pentru a-i aduce, mai apoi, felicitarile sau injuraturile de rigoare, pentru a-l lua ca model, pentru a se mandri ca il cunosc si ca “suntem prieteni”, pentru a-l urca pe ceahlau si a-l uita acolo sau pentru a-l barfi pe la coltzuri, a-l sapa si a-l scuipa in gura ori de cate ori prind ocazia.

stau si ma intreb de unde aceasta nevoie patologica de clasamente? si la ce bun? de ce trebuie sa existe topurile astea? care e relevantza lor? cui ajuta? motiveaza pe cineva? scrie cineva mai bine, mai frumos, mai mult dupa ce ia premiul de rigoare? eu cred ca scrie tot asa cum stia el de la bun inceput sa o faca. ba uneori chiar se lasa pe tanjeala dupa ce castiga. dar poate e o miscare cu bataie lunga in speranta ca, pe viitor, cei de pe primele locuri vor fi asaltati de publicitate si se vor umple de bani. o fi si asta un motiv, dar nu e un calcul oarecum meschin, daca ar fi asa? si in cazul asta, de ce sa-i votezi? :)

la urma urmei, blogul e doar un jurnal on line pe care fiecare il foloseste cum crede de cuviinta. unii si-l doresc ziar sau forum, altii un mod de a castiga ceva bani, o parte il vor “loc de pus piticii”, ceilalti si-l fac album cu poze, iar altii cos de gunoi. unii scriu bine, altii prost, unii posteaza de cinci ori pe zi, iar altii sporadic. se scrie in functie de talent, de chef, de timp, de vreme. ca urmare, e aproape imposibil sa faci o ierarhizare dupa criterii solide si pertinente, singurul fel in care poti alege intre zecile de bloguri fiind criteriul personal. adica, “asta imi place, asta nu-mi place”. pur si simplu. fara nici o alta explicatie. or acest mod de “sortare” are o relevantza destul de subtire in fatza celorlalti cand vine vorba de valoare. bineinteles, aici nu discut categoria “critici de bloguri” care ar fi relevanta , dar care oricum lipseste cu desavarsire intr-o forma profesionista.

si, in fond, de ce sa se stabileasca clasamente si sa li se atraga unora atentia, printr-o anumita ierarhizare, ca nu sunt buni nici ca scriitori, nici ca ziaristi, nici ca fotografi, nici ca si comentatori si, ca urmare, nu-si prea au rostul in blogosfera sau, daca si-l au, sunt asa, undeva pe la periferie? de ce sa il faci pe om sa se simta neapreciat intr-un teritoriu in care a intrat de bunavoie si animat doar de ideea de a se simti liber? nu e suficient ca viata de dincolo de taste e o competitie continua? de ce trebuie sa ne concuram si aici? sau de ce trebuie sa ne cautam conducatorul? chiar avem nevoie de un lider si in blogosfera? nu ne ajung cei “de afara”? mie, una, mi-s pana peste cap.